Despre noi
Ideea de proiect s-a născut în urma identificării unor probleme în teritoriul GAL Microregiunea Valea Sâmbetei, cum ar fi: rata ridicată de persoane tinere din teritoriu care decid să migreze spre alte zone mai dezvoltate economic, sau spre alte țări datorită faptului că în microregiune nu găsesc locuri de muncă, fenomenul de îmbătrânire a populației de fermieri și numărului insuficient de tineri agricultori care încep o afacere în mediu rural și slaba dezvoltare a spiritului antreprenorial, mai ales în sectorul agricultură și dezvoltare rurală, iar firmele cu acest profil sunt ineficiente.
Spiritul antreprenorial se află în centrul creşterii economice durabile, atât pentru economiile dezvoltate, cât şi pentru cele în curs de dezvoltare,iar incubatoarele de multe ori au servit drept catalizatori şi chiar acceleratori de formare şi dezvoltare de clustere antreprenoriale. Micile întreprinderi reprezintă unul dintre cele mai mari segmente de creare de locuri de muncă ale unei economii, chiar dacă doar câteva reuşesc aceasta din primii ani. Incubatoarele de afaceri sunt una dintre cele mai importante şi de succes mecanisme pentru dezvoltarea afacerilor IMM-urilor şi de sprijin pentru a face faţă ameninţărilor şi obstacolelor întâlnite.
Incubatorul inovativ de educație antreprenorială și dezvoltare rurală va contribui la crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării IMM-urilor din teritoriul GAL Microregiunea Valea Sâmbetei, care va spori activitatea economică competitivă a zonei și va consolida climatul investițional.În cadrul incubatorului de afaceri, întreprinderile vor beneficia de consultanţă şi instruire antreprenorială, suport consultativ în achiziţionarea echipamentelor, elaborarea strategiei de marketing a firmei și politici privind resursele umane. Incubatorul de educație antreprenorială și dezvoltare rurală va fi centru educațional și pepinieră de fermieri. În cadrul acestuia, participanții vor acumula, în mod direct, experiență practică într-un context real de business.